Mare petrecere mare! Să vină tot poporul cu căţel, purcel şi puradel în Rahova la Grădina E-Uranus marti 31 Iulie de la ora 7 seara. De ce?
Păi ca să apuce să mănânce şi gura voastră din specialităţile haiduceşti pregătite de organizatori înainte să înceapă de la ora 21 proiecţia filmului din 1997 a lui Tony Gatlif, Gadjo Dilo, cu Romain Duris (tipul din "Auberge Espagnol" si "De battre mon coeur s'est arrete"), Rona Hartner (sigur o ştiţi din scandalul zvonistic cu Emil Constantinescu) şi o mulţime de rromâni. Filmul e programat în încheierea ciclului "Un ete au cinema".
Ia daţi un clic mai jos dacă aveţi curajul să vedeţi ce v-aşteaptă:
Şi asta nu e totul! De la ora 23 vă aşteaptă un concert extraordinar cu "Taraf de Haidouks" teribilii lăutari de la Clejani care i-au stors lacrimi până şi lui Johnny Depp, care sunt cunoscuţi din Singapore şi Tokio până în Los Angeles sau Paris dar nu şi în Rahova sau Pantelimon. Ia ascultă aici de la băieţii ceva pentru inimioara ta de aur:
Uitaţi de orice prejudecăţi şi veniţi să vă răcoriţi, să măncaţi, să vedeţi şi să ascultaţi numai lucruri ţigăneaşti autentice într-un urban lounge original! "In every soul there's a gipsy!". Taves bahtalo!
Dragilor, dacă nu aveţi nici un plan pentru weekend şi aţi vrea să vedeţi nişte filme documentare interesante într-un cadru inedit faceţi o vizită la Muzeul Ţăranului Român. E unul dintre muzeele cele mai cool de artă populară, cu totul diferit de ce am mai vazut prin ţară şi în plus în acest weekend găzduieşte The Best of Astra Film Festival (a început de ieri dar mai aveţi două zile: 18-19 Mai).
Ceea ce e şi mai interesant e că pe lângă documentare foarte interesante puteţi gusta nenumărate bunătăţi la Clubul Ţăranului Român din incintă, cum ar fi: păstrăvi afumaţi în crengi de brad, o selecţie de brânzeturi tradiţionale (vezi brănză de burduf în scoarţă de copac) şi diverse chestii la grătar aduse de cel mai tare măcelar din Bucureşti.
Totul garnisit auditiv de Hegeduşii din Bihor care o să vă cânte la celebrele vioare cu goarna, aşa numitele highieghie (imposibil de transcris fonetic). Ia ascultaţi o ţârucă să ştiţi despre ce e vorba:
Iaca şi programul filmelor pe azi şi mâine:
18 MAI SALA HORIA BERNEA, de la ora 17.00
COPII CARTIERULUI-DORMITOR (TO: Street Punk Moscow) Rusia/Germania, 2005, DVCAM, 35 min. Regia: Korinna Krauss, Janna Ji Wonders
Filmul observă un grup de tineri punk dintr-un cartier mărginaş de blocuri al Moscovei. Copiii cartierului dormitor nu au cum să se conformeze aşteptărilor adulţilor. Trăiesc suspendaţi între ziua de ieri şi cea de mîine. Deviza lor este “Îmbată-te! Distrează-te! Tunde-te punk şi vei înţelege ce contează cu adevărat.”
UN NOU ELDORADO (TO: Új Eldorádó; New Eldorado) Ungaria, 2004, DVCAM, 76 min. Regia: Tibor Kocsis
Un sat cu case vechi de secole. Un sat unde oamenii îşi preţuiesc pământul, biserica şi străbunii. Un sat înconjurat de munţi care ascund tone de aur şi argint. Datorită zăcămintelor de metale preţioase, Roşia Montană a fost “curtată” de corporaţii internaţionale ale industriei extractive. Roşia Montană Gold Corporation, o companie româno-canadiană, vrea să deschidă aici o mină de aur. Oamenii ar trebui strămutaţi într-o aşezare nouă cu case moderne. Aurul şi argintul se vor găsi din belşug în acest nou Eldorado. Aproximativ 800 de hectare de teren vor fi acoperite de deşeuri contaminate cu cianuri, dar ar urma să se construiască un dig care să oprească poluarea zonei. Iar satul Roşia Montană, cu casele sale vechi de secole, va dispărea.
O ZI ÎN REPUBLICA POPULARĂ POLONĂ (TO: One Day in People’s Poland) Polonia, 2005, BETCAM SP, 58 Regia: Maciej J. Drygas
O zi în Republica Populară Polonă este povestea unei zile obişnuite din viaţa unor oameni obişnuiţi, din Polonia comunistă. După trei ani de cercetări prin materialele de arhivă din perioada comunistă, autorul s-a oprit asupra zilei de 27 octombrie 1962, o zi ca oricare alta, fără vreun eveniment ieşit din comun. Totuşi, fiecare fragment dezvăluie aspecte memorabile despre absurdităţile acelor vremuri. Montajul combină filmări de arhivă cu scrisori şi documente oficiale. Cei care au trecut prin comunism vor rememora multe din viaţa lor de atunci. Pentru mai tinerii spectatori, filmul oferă o privire asupra unei perioade pe care nu o cunosc şi nu o înţeleg.
LA DRUM România, 1997, BETACAM SP, 45 min. Regia: Dumitru Budrala
Ciobanii din Carpaţi pleacă în fiecare iarnă în transhumanţă, la mii de kilometri depărtare de casă, în căutarea ierbii. Acest “drum al oilor” este oarecum asemănător cu “Drumul mătăsii” sau cu “Drumul sării”. În martie 1997, stăpînul unei turme a fost jefuit şi asasinat într-o pădure. Fiul său cel mic îi găseşte trupul după şapte zile de căutare. Mai mult decît reconstituirea unei crime, filmul prezintă viaţa ciobanilor transhumanţi din sudul Transilvaniei. În cele şapte luni de drum, ciobanii sunt confruntaţi zi de zi cu întîmplări neaşteptate şi obligaţi să parcurgă cîte 25-50 km zilnic, să doarmă sub cerul liber şi să înfrunte vremea şi răutatea oamenilor.
19 MAI CURTEA INTERIOARA A MTR, de la ora 21.00
ULTIMII ŢĂRANI - NEVASTA CEA BUNĂ (TO: The Last Peasants – A Good Wife) Anglia, 2003, 49 min. Regia: Angus Macqueen
Seria în trei parti realizata de Angus Macqueen urmareste destinul a trei familii de români, a caror viata e marcata de realitatiile emigrarii. Satul Budesti din Maramures reprezinta o lume a trecutului, cu carute trase de cai si cu oameni care traiesc în vechile lor credinte. Tinerii din sat, care nu vad nimic romantic într-o asemenea existenta, si-au îndreptat privirile catre Occident. La Budesti, fiecare familie are pe cineva plecat ilegal la munca în strainatate. A Good Wife (Nevasta cea buna) prezinta efectele emigrarii asupra comunitatii locale. Observational, atent si impresionant, filmul evidentiaza schimbarile petrecute în comunitatile rurale ca urmare a caderii comunismului si a deschiderii catre Occident. În Ultimii tarani vedem agonia culturii rurale, care a supravietuit celor doua razboaie mondiale si unei jumatati de secol de comunism, iar acum e pe cale sa dispara dupa numai zece ani de democratie.
BLESTEMUL ARICIULUI România, 2004, DVCAM, 92 min. Regia: Dumitru Budrala
“Ţineam la măgarul meu mai mult decât la bărbat sau la copii. Dar acum a murit. De-aş avea acum un măgar, aş trăi ca un parlamentar”, spune Turica, unul dintre personajele filmului. Ea şi rudele sale colindă din sat în sat, cărând legături imense de mături şi coşuri făcute de mână, pe care încearcă să le dea pe mâncare. Regizorul însoţeşte familia de ţigani în călătoriile pe timp de iarnă. În stil ciné-vérité, filmul trece dincolo de stereotipii. Vedem oameni adevăraţi, care au de-a face cu situaţii absurde sau tragicomice în viaţa de zi cu zi. Un film care duce spectatorul într-o lume a cărei existenţă este aproape de neconceput pentru cei mai mulţi dintre noi.
BELOVY Rusia, b/w, 1993 Regia: Victor Kossakovski
Un drum prafuit de tara, multa vodca si ceai, bai de abur rusesti, vaci si cîini. Kossakovski ne conduce în lumea familiei Belov. Ana Feodorovna, de doua ori vaduva, regreta si acum ca nu s-a maritat cu marea iubire a vietii ei. Mihail, fratele Anei, îsi petrece zilele între bautura, înjuraturi adresate surorii lui si consideratii filozofice asupra marilor probleme ale omenirii. Mai sunt doi frati, care vin din cînd în cînd în vizita. “N-ar trebui sa ne filmezi” spune unul dintre fratii Belov. “N-avem nimic deosebit. Suntem doar niste oameni obisnuiti, care îsi duc viata acolo unde începe rîul”. Si totusi, Kossakovski i-a filmat, pentru a spune si altora, povestea necazurilor si bucuriilor unei familii dintr-un sat îndepartat al Rusiei. Filmul Familia Belov, considerat o capodopera a documentarului post-sovietic, a fost produs la renumitul Studio de film documentar din Sankt Petersburg, a fost prezentat la cele mai prestigioase festivaluri din lume si majoritatea institutelor si academiilor de film din Europa l-au inclus în programa obligatorie de studiu.
Cam asta ar fi fraţilor. Mergeţi de vedeţi, gustaţi şi ascultaţi :)
Cutremurul fusese puternic. Nu putea estima cat de puternic dar era sigură că era mult mai intens decat cel din toamna lui 2004. Zguduirea blocului parca nu se mai termina timp de minute lungi si înfiorătoare. Auzea sirenele din toate direcţiile. Noroc ca blocul rezistase. Aprinse televizorul. Simţea transpiraţia rece de-a lungul coloanei.
"...alertă maxima în zona Crângaşi datorită fisurii barajului de la Lacul Morii. Tot cartierul de la Podul Grant până la Pasajul Lujerului este inundat.
... CNE Cernavodă anunţă alertă de gradul trei datorită fisurării reactorului numărul 2. Cetăţenii sunt rugaţi să rămână în interiorul imobilelor şi să închidă toate orificiile de aerisire pentru a reduce expunerea la praful radioactiv...
...zap...
...circulaţia echipajelor de salvare şi descarcerare este puternic îngreunată de şantierele de pe şosele şi de drumurile închise pentru asfaltare...
...zap...
...temperatura extrem de ridicată accentueaza efectul radiaţiilor...
...zap...
...centrul Bucureştiului este în momentul de faţă pe jumătate prăbuşit. Doar 20% din clădirile dintre Piaţa Unirii şi Piaţa Victoriei mai sunt în picioare. Din Lipscani s-a ales praful..."
Simţea groaza crescând până la o limită insuportabilă. Camera începu să se învârtă în jurul ei şi văzu cu ochii împăienjeniţi cum covorul se apropie vertiginos.
Se trezi brusc, acoperită de sudoare. Băieţelul dormea liniştit în pătuţul lui. Era linişte. Vântul adia răcoros prin copacii luminaţi de lună. Toate luminile din blocul de vis a vis erau stinse. Deschise fereastra şi lăsă vântul să-i mângâie pletele umede, să-i răcorească fruntea încinsă. Era bine. Un vis. Atât.
Ieri s-a stins din viaţă Octavian Paler. Stirea m-a impresionat deşi spre ruşinea mea nu am citit nici o carte de-a lui. Pur şi simplu nu am gasit niciodată starea de spirit potrivită, momentul potrivit. Totuşi l-am apreciat. Mult.
Era unul dintre puţinii intelectuali români care atunci cand îi vezi într-un studio îţi capteaza atenţia cu personalitatea lui. Nu de puţine ori am ajuns în felul acesta captivul unui post de televiziune sau al altuia pentru o perioada mai scurtă sau mai lungă de timp, după caz, subjugat fiind de coerenţa şi simplitatea cu care era capabil să tranşeze cele mai complexe subiecte aflate în dezbatere. L-am admirat pentru inteligenţa si sinceritatea lui în toate interveţiile.
Poate acum o să-mi fac curaj să scot din raft şi să citesc "Deşertul pentru totdeauna", ultima lui carte.
În mod cert peisajul cultural românesc va rămâne mai sărac după dispariţia lui. Dumnezeu să-l odihnească în pace.
Ei uite ca s-a întâmplat... M-a tag-uit Sorella să scriu despre mirosurile care îmi inspira ceva şi care îmi plac. Tag-ul ăsta mă duce automat cu gândul la "Parfumul" lui Suskind, o carte care mie mi s-a părut de-a dreptul genială. Sunt curios să văd ecranizarea deşi tare mă tem ca deşi e regizată de tipul care a făcut "Aleargă Lola, aleargă!" nu se va ridica la nivelul cărţii. Dar who nows? Depinde până la urmă de aşteptările pe care le ai de la el şi ar putea să fie o surpriză plăcută.
No apăi hai să-i dăm drumul:
1. Mirosul de iarbă proaspăt cosită - e ciudat că e printre primele lucruri care îmi vin îm minte. Mă duce cu gândul la vacanţele petrecute în copilărie la străbunici la Gâlgău cu plimbat pe dealuri, dupamieze de citit pe sub copaci dar şi de ieşiri la iarba verde de 1 Mai. E un miros proaspăt pe care îl asociez şi cu vara.
2. Mirosul de lemn - da, second place. Imi aminteste de multe, poate mult si de podeaua din lemn de brad a prietenutzei mele (acum sotzioara iubita). De taiatul de lemne din excursiile cu cortul prin Padiş, Retezat şi alţi munţi. Aici combinat şi cu mirosul de lemn ars în focurile "de tabară" din aceleaşi excursii dar şi (din nou) iarba verde cu familiile mele (Sorella ştie că sunt mai multe :)). Apropo canapeaua mea roşie şi cufăraşul de la IKEA chiar miros frumos a lemn...
3. Mirosul de ciorbă cu afumătură - în principal ciorba de fasole uscată cu afumătură făcută în casă fie de bunicile mele, fie de mama (o demnă urmaşă a bunicii), fie de tata (a fost unul dintre cei mai meseriaşi bucătari amatori), fie de unchiul meu (la ceaun în căsuţa de la vie - o dupamiază de vară irepetabilă dar de neuitat) sau de mama sotzioarei mele (super specialistă în ciorbe cu afumături - aici combinat cu parfumul de tarhon). Sau de ce nu: făcută chiar de subsemnatul pentru prieteni (în perioada bejeniei pe plaiuri francofone).
4. Mirosul de usturoi - ca ingredient de bază în tot felul de mâncăruri. În copilărie îmi plăceau la nebunie (în mare parte din cauza acestui ingredient minune) mâncarea de spanac sau de varză creaţă cu cartofi. De asemenei datorită mujdeiului făcut în diverse feluri (mai gros cu smântână sau mai subţirel fără, eventual făcut după reţeta lui Radu Anton Roman cu roşii tăiate mărunt şi pătrunjel) şi pentru că e Paştele aproape datorită fripturii de miel împănat cu usturoi :) Miam miam... Culinare amintiri ce să zic :)
Cam astea ar fi mirosurile mele dragi care îmi vin în minte acum. Aş mai putea adăuga poate parfumul indescriptibil din Poiana Florilor imediat după ce treceţi de Cascada Galbena din Padiş. Ce să spun? Trebuie să recunosc că deşi urban sufăr de nostalgia naturii...
Şi pentru că e momentul vă doresc un Paşte fericit tuturor! Şi dacă e să dau TAG-ul ăsta mai departe, fie: îi TAG-uiesc pe Woodişor, Arhi, Boamund, Anca Damacus şi Sunhunter.
Senzaţional! Cercetătorii etnografi au descoperit versiunea originală a Mioriţei pe un set de tăbliţe de piatră excavate întâmplător cu ocazia demarării construcţiei autostrăzii Bucureşti-Braşov. Acum în exclusivitate pentru cititorii Strange and Beautiful World textul original.
Ciobanul stătea liniştit în iarba. Îşi potrivise o căpiţă sub cap şi se uita la norul alburiu şi pufos care-i trecea pe deasupra capului. Oiţele păşteau senine în jurul lui iar câinele alerga mulţumit după o muscă enervantă. Uşor plictisit ciobanul îşi scoase săculeţul cu frunze uscate şi din buzunarul chimirului şi îşi rulă o ţigară. Îşi trecu limba pe margine ca să o lipească bine şi o aprinse cu amnarul. Trase adânc în piept fumul parfumat şi suflă câteva cerculeţe care se pierdură discret în aerul tare de munte.
După al treilea fum, norişorul alburiu începu să bată într-un liliachiu deschis cu puţin portocaliu pe margini şi nişte nuanţe roşii şi verde praz pe ici pe colo. Se simţea din ce în ce mai vesel aşa că mai rulă una. Şi atunci se întamplă. Oiţa bârsană se apropie lasciv de el unduindu-se oarecum pervers şi începu să vorbească.
- Bă ciobane, eşti ca pasta. Am impresia că fraierii ăia doi cu care ai băut ieri pălinca aia de prune vor să-ţi facă felul.
Puţin uimit şi pierdut în contemplarea norişorului (care acum se colorase într-un fucsia foarte trendy) ciobanul îi răspunse filozofic:
- Taci fă.
Bârsana însă era obişnuită cu astfel de amabilităţi şi continuă netulburată.
- Băăăăăăăăăăăă oier cu mintea varză ce eşti! I-am auzit aseră cum îşi făceau planuri să-ţi tragă o ghioagă-n cap şi să-ţi vândă oile.
- Te-a lovit paranoia, răspunse ciobanul vrăjit de culoarea aurie a norişorului care dădea foarte bine pe cerul rozaliu. Aaaaaaaaall youuuuu neeeeeeeed is love, pam para pam pam... Ce zici fă de fătuca aia pe care am văzut-o ieri la izvor? S-o iau de nevastă?
- Ţi-e mintea numai la ştoarfe. Pădurea arde şi ciobanul visează.
- Am putea şă facem o nuntă chiar aici, în pădure... sub stele.
- Vezi tu stele dacă vin ăia doi...
- Pesimist-o, răspunse ciobanul după care scoase "Also spracht Zarathustra" de sub căpiţă şi începu să citească.
E oficial. Bucureşti-ul e stăpânit de isteria IKEA - Liviu Mihaiu dixit azi dimineaţă la Radio Guerilla. Adevarul e că magazinul ăsta cred că va reedita succesul Carrefour care a creat cam aceeaşi isterie la deschidere. Când s-a deschis Carrefour Orhideea de exemplu vedeai pe toate coclaurile bucureşteni disperaţi care cărau uscătoare pliabile de haine (cred că a fost hit-ul nr.1 al magazinului).
Acum poţi vedea peste tot (cam de la aeroportul Băneasa până la magazin) oameni cu plase sau cutii IKEA. În prima zi (miercuri) se pare că au avut peste 6000 de vizitatori şi au vândut peste 29000 de articole, iar în weekend a fost omor de-a dreptul. Se pare că are un asemenea succes încât unele persoane se simt obligate să-şi sublinieze lipsa de interes pentru magazinul în cauză doar pentru a se delimita de mainstream.
No apăi nici eu n-am scăpat de isteria în cauză. Şi sincer nu-mi pare rău deloc. Magazinul e super bine organizat: construit pe 2 nivele, cel de sus cu un fel de labirint prin care treci fluent, ghidat de săgeţi de orientare, unde poţi să vezi o expoziţie de mobilier şi diverse aranjamente pregătite pe tipuri de camere şi tipuri de apartamente iar cel de jos cu un fel de depozit tip Metro în care te duci singur şi îţi pui liniştit în coş produsele dorite.
Cum spuneam totul e foarte bine organizat, fiecare produs din expoziţie are etichete pe care ţi se explică ce poţi să faci cu produsul respectiv şi pe unde îl găseşti în depozitul de jos. Culoarele sunt largi astfel încât poţi să treci relativ uşor chiar şi când sunt foarte multe persoane în magazin.
Un mare plus aş da restaurantului tip cantină de la etaj unde poţi mânca civilizat la preţuri de bun simţ feluri de mâncare specific suedeze. Exemplu: o porţie de somon cu catofi natur, legume şi sos te costa 8 RON. Asta în condiţiile în care un sandwich la Snack Attack costă 7 RON iar o shaorma la Spring Time e 6 RON. Mai mult decât decent. O altă surpriză plăcută: când ne îndreptam cu coşul spre casă un angajat ne-a servit cu flacone de apă plată FOR FREE. Doar aşa... să te simţi bine înainte să plăteşti marfa. Un gest civilizat şi frumos neobişnuit pentru miticismul bucureştean. Şi asta evident pe lângă baloane, steguleţe, bombonele, creioane şi alte chestii pe care ţi le împărţeau prin tot magazinul. Frumos.
Plăteşti frumos marfa şi treci de case şi poate ţi-o fi foame după atâta plimbat prin magazin (vreo oră-două lejer). Nici o problemă. La ieşire poţi să-ţi cumperi un hot-dog cu 1 RON (în aceeaşi zi am mâncat încă un hot-dog identic la Baby Expo în Sala Polivalentă cu 3.5 RON !!!!) şi un pahar pentru suc cu 2.5 RON. Paharul ţi-l umpli singur de la dozator. De câte ori vrei. NO KIDDING. Civilizat nu?
Tot pe la ieşire poţi să-ţi cumperi şi pentru acasă câteva chestii de mâncat specific suedeze tot la preţuri OK. Nu m-am putut opri să nu cumpăr un pachet de chipsuri, o borcan de hering în sos de muştar şi un salam din carne afumată de ren, toată povestea 10 RON.
Trucuri de marketing? Evident. Marketing pur: află ce are nevoie consumatorul şi ajută-l să fie cât mai mulţumit de tine ca să mai revină şi să cheltuie cât mai mulţi bani. Nu cum se proceda la noi: fraiereşte consumatorul să vină la tine şi ia pielea de pe el.
Economie de costuri? Evident. Dar făcute cu cap. Uite că poţi face economie de costuri şi oferind servicii conexe de acest gen foarte ieftin şi făcând o adevărată filozofie de brand din asta. Cum economiseşti costurile? Vinzi semifabricate nu produse finite pentru că dai mobila dezansamblată. Pe de o parte nu plăteşti ansamblarea în fabrică, pe de altă parte o transporţi şi o depozitezi mai uşor şi mai ieftin.
Interviu de angajare la IKEA. "Luaţi un scaun şi faceţi-vă comod!"
Recunosc că am petrecut aseară cca. o oră montând un cufăr (dintr-un teanc de scânduri şi o mână de şuruburi şi şurubele) dar cel puţin am ajuns să-mi cunosc cât se poate de intim mobilierul. Până la ultimul şurub.
Partea bună? Până la urmă sistemul ăsta suedez mi se pare foarte educativ. Poate am fost noi prea obişnuiţi să primim lucrurile de-a gata şi în felul acesta tot poporul poate să înveţe că dacă vrei ceva mai ieftin trebuie să pui şi tu umărul, să strângi şi tu un şurub. Dacă nu, poţi în continuare merge la Mobexpert să-ţi cumperi o băncuţă din trei scânduri de pal gata ansamblate la 330 RON (cufărul pomenit mai sus mult mai funcţional şi din lemn masiv combinat cu placaj, neansamblat e drept, a costat 290 RON).
Păi ca să apuce să mănânce şi gura voastră din specialităţile haiduceşti pregătite de organizatori înainte să înceapă de la ora 21 proiecţia filmului din 1997 a lui Tony Gatlif, Gadjo Dilo, cu Romain Duris (tipul din "Auberge Espagnol" si "De battre mon coeur s'est arrete"), Rona Hartner (sigur o ştiţi din scandalul zvonistic cu Emil Constantinescu) şi o mulţime de rromâni. Filmul e programat în încheierea ciclului "Un ete au cinema". 
