Stranger than Paradise
America. Simplă.
În alb şi negru.
Avionul aterizează.
Şovăitoare, Eva pătrunde în ţara tuturor posibilităţilor ca o Alice est europeană urmărind uimită iepurele pârlit, zdrenţăros, cartofor şi tupeist pe străzile unui New York rece şi neprimitor. Bine aţi venit în America! Bine aţi venit în lumea lui Jim Jarmush!
Bine aţi venit în lumea celor care au pierdut direcţia şi nu au mai căutat-o niciodată.
Biblica Eva vine din Budapesta cu acea inocenţă naivă a celor de dincolo de Cortina de Fier. Vărul ei, Willie, micul escroc fără noroc şi fără aspiraţii, uns cu toate alifiile societăţii de consum îi oferă pe tavă Marele Măr al cunoaşterii şi nimic nu va mai fi la fel. Senzaţiilor individuale simple, calde şi unice, gusturilor ample şi sincere ale Estului oprimat i se opun ostentativ aromele de masă, congelate, fade şi artificiale ale Westului liber.
Willie: You're sure you don't want a TV dinner?
Eva: Yes. I'm not hungry. Why is it called TV dinner?
Willie: Um... You're supposed to eat it while you watch TV. Television.
Eva: I know what a TV is. Where does that meat come from?
Willie: What do you mean?
Eva: What does that meat come from?
Willie: I guess it comes from a cow.
Eva: From a cow? It doesn't even look like meat.
Willie: Eva, stop bugging me, will you? You know, this is the way we eat in America. I got my meat, I got my potatoes, I got my vegetables, I got my dessert, and I don't even have to wash the dishes.
Paradoxal comunismul estic este locul ce lasă mai multă libertate de dezvoltare individului, diversităţii spre deosebire de materialismul vestic ce uniformizează totul: oamenii, locurile, distracţiile, visurile.
Eddie: You know, it's funny... you come to someplace new, an'... and everything looks just the same.
Willie: No kiddin', Eddie.
Ceea ce uneşte însă cele două lumi e lipsa oricărei speranţe. Fie că e vorba de lipsa unui orizont datorată limitărilor impuse de regim, fie că e vorba de orizontul prea vast al Americii care îţi oferă toate posibilităţile fără să-ţi dea şi mijloacele cu care să le atingi: rezultatul e acelaşi. O plutire în derivă, fără rost printr-o lume fără rost.
Cu toate astea, cu toate că majoritatea lor sunt niste rataţi totali, îi inţelegi. Înţelegi ce simte fiecare dintre ei pentru că odată ai simţit şi tu acelaşi lucru. Poate îl simţi şi acum. Poate eşti şi tu unul dintre ei. Aici e magia lui Jim Jarmush.
4 comentarii:
Chestia cu "comunismul estic... lasa mai multa libertate de dezvoltare individului" e perfect adevarata. Eu una intotdeauna am crezut (si simtit) ca Japonia e mai comunista decat Romania de dinainte de '89. Si desi n-am fost in America, ceva imi zice ca e la fel si acolo.
Mi-a spus odata un profesor de doctrine politice ca (scuze cacofonia) socialismul inca este o doctrina vie... ca o intalnesti in gandirea celor mai democrati oameni, fie ei americani sau suedezi, doar ca este camuflata sub alte denumiri :)))
Comunismul a fost o utopie care a fost aplicata fiecarei tari in parte... in mod diferit!
loloma: Ma bucur sa aflu noutati despre tine! Chiar nu ne-am mai vazut de tare demult!
Cred ca diversitatea din perioada de dinainte de '89 venea si din faptul ca fiecare incerca sa gaseasca solutii, portite de scapare din limitarile impuse de guvernul comunist. Rezultatul? O multitudine de solutii diferite pentru a face viata cat mai suportabila :)
woodisor: Da, sunt de perfect de acord. Socialismul e prezent peste tot si pana la urma o doza optima de politica sociala va fi mereu necesara in orice societate sub orice regim.
Ceea ce mi se pare interesant e ca in vreme ce socialismul nostru incerca o standardizare sociala a oamenilor, toti fiind tinuti in mod fortat la acelasi nivel social (more or less) capitalismul consumerist creeaza o stratificare materiala a omenilor: o structurare a oamenilor dupa bunurile pe care si le pot permite.
Capitalismul de consum a creat atat de multe nevoi false ce nu existau inainte incat oamenilor li se pare ca viata lor este mult mai rea fata de perioada comunista deoarece au acces la mult mai putine bunuri care sunt disponibile pe piata. Cred ca majoritatea au uitat ca pe vremuri painea se cumpara pe cartele, laptele si carnea erau produse de lux care se cumparau cu cozi la alimentara de pe la 5 dimineata iar bananele erau produse mistice de-a dreptul (aparand doar o data sau de doua ori pe an).
Da, ai dreptate cand vorbesti despre uniformizarea comunismului (din pacate o uniformizare mediocra spre limitata) si despre capitalismul consumerist. Freudo-marxismul, si anume Marcusse spune ca munca a fost intemeiata nu pentru a creste rationalitatea individului ci pentru a satisface biologicul. Principiul rational a fost insa pus in sprijinul principiului placerii, si apare asa principiul RANDAMENTULUI (de baza).
Acest principiu este forma psihologica fundamentala (in freudo-marxism, desigur) pe care se sprijina CAPITALISMUL (si deci consumerismul)... deci? isi asupreste "supusii" cu acordul lor. Deci... acest individ unidimensional pentru a ramane supus trebuie transformat intr-o persoana obsedata de PLACERE si dorinta (sounds familiar?) astfel incat sa poata participa la ... procesul de structurare a societatii.
Advertisingul si publicitatea se bazeaza pe intretinerea dorintei, o stragie bazata pe violenta simbolica perpetuata, intarita in sistemul capitalist, promovand... ce? diferenta de status!
Eh, as putea continua asa pana maine... sunt multe de spus despre societatea de consum.. si acum nu doar pt ca suntem oameni care traiesc intr-o societate de consum si sunt lucruri de bun simt... dar daca stai putin si mai si citesti... all makes sense!
Trimiteți un comentariu