In a manner of speaking

Intr-un fel putem spune ca cuvintele sunt de prisos. Imi spui totul cu cuvinte care nu spun nimic. Da-mi cuvintele care nu spun nimic. Ceea ce simt pentru tine e dincolo de cuvinte. Recunosc spre rusinea mea ca am auzit versurile pentru prima data acum cateva saptamani in varianta recent reciclata/bossanovizata Nouvelle Vague si am ramas oarecum bantuit de cantecul asta care exprima atat de bine violenta bruta, neslefuita a cuvintelor atunci cand e vorba de sentimente. Kind of Enjoy the Silence...



By the way Martin Gore a si tras piesei un cover excelent:



In orice caz Nouvelle Vague m-a facut curios sa caut si versiunea originala aparuta pe albumul Holy Wars din 1985 a lui Tuxedomoon, grup post-punk format in San Francisco in 1977 de Blaine L. Reininger, Steven Brown si Peter Principle. Holy Wars a fost albumul care a adus succesul commercial tarziu al grupului la 8 ani de la infiintare si dupa ce Reininger a parasit grupul pentru o cariera solo.

E versiunea mea favorita in simplitatea ei oarecum gotica:



Si ca tot vorbeam de gotic iata cum suna si in interpretarea dramaticei soliste de la Dresden Dolls, Amanda Palmer:



Decideti voi care va place mai mult dar in ceea ce ma priveste In a manner of speaking e inca in heavy rotation in playlist in diverse variante.

By the way va recomand sa ascultati toate piesele Nouvelle Vague alternate cu versiunile originale din anii 80 ale unor trupe legendare ca Joy Division, Depeche, Clash sau a mai putin cunoscutilor la noi The Undertones, XTC sau Modern English. E o experienta cu adevarat interesanta si iti ofera o paleta larga a ce se asculta in spatiul aglofon pe vremea cand la noi faceau furori Compact, Scorpions si Modern Talking.

Republik OUT, Rekino IN

WTF! A disparut Republik! Mda... m-am trezit si eu sa scriu despre asta dupa o luna si ceva de la eveniment dar acum am aflat.

In fine... Adevarul e ca, obisnuit cu modul haotic de aparitie al revistei nu m-am impacientat prea tare cand n-am vazut-o o vreme. S-a mai intamplat si mai demult. E normal. Nu e o revista comerciala. Nu respecta regulile. Poate apare luna viitoare un numar dublu. Sau unul special numai cu muzica. Sau poate isi schimba design-ul. Ca un fan al revistei asteptam surpriza lunara si n-am fost niciodata dezamagit. Calitatea revistei nu a fost niciodata liniara, a urmat suisuri si coborasuri dupa inspiratia de moment a redactorilor dar asta era OK. Era acceptabil. Facea parte din joc. Si era bine.

Ce s-a intamplat? Daca am inteles bine, la sfarsitul lui iulie redactia intrega s-a luat si a plecat sub presiunea board-ului care voia sa schimbe continutul editorial. Unde a plecat? Pe net. S-a repliat si a facut Rekino care e un blog colectiv cu post-uri in linia Republik, scrise de oamenii de la Republik pentru publicul Republik. Il gasiti aici.

By the way board-ul de la Igloo care era spatele financiar al revistei a decis sa continue sa publice Republik dar cu o noua echipa redactionala si cu un continut diluat cu arhitectura (beurk!), design (yuk!) si arta moderna (hmmm). Nu-i prevad un viitor prea stralucit desi who knows... Am apreciat cu adevarat pe cei de la Igloo ca au avut bunavointa sa sustina pana acum Republik-ul. Chiar am si cumparat niste Igloo in ideea ca astfel de oameni merita interesul. Recunosc ca nu m-a prins si m-am resemnat ca nu sunt in target. Totusi ma intreb cat de confuzi o sa fie cititorii obisnuiti ai Republik cand o sa vada coperta si articolul principal: CHINA arhitectura copy/paste ?!? WTF? Ca si cum ai cumpara o sticla de Coca Cola si ai gasi inauntru Frutti Fresh de portocale. Asta e.

Cu asta dispare singura revista independenta de cinema din Romania si cinefilii raman a doua oara cu ochii in soare dupa experienta Pro Cinema (aveam toate numerele in momentul in care a disparut de pe piata). Acum sunt in aceeasi situatie cu Republik. Totusi acum situatie e alta: exista Cinemagia, IMDB-ul e mult mai complex decat pe-atunci, a aparut Rekino iar republikani mai pot fi gasiti si prin revista HBO sau Maxim.

Cu siguranta o sa vizitez cu placere site-ul si o sa incerc sa pastrez contactul cu ei dar cu toate astea deceptia si gustul amar raman, ca si tanjeala dupa mirosul de cerneala si netezimea paginii tiparite asteptate cu nerabdare in fiecare luna...

Time of the gypsies

Cred că am făcut o fixaţie pentru muzica ţigănească. Probabil mi se trage de la concertul de săptămâna trecută cu Taraf de Haidouks. Organizarea event-ului de la E-Uranus a fost mai mult decât execrabilă ţinând cont că mâncarea haiducească promisă era de fapt o tanti cu un gratar rablagit care făcea mici, grătare şi cârnaţi bavarezi.

Asta nici n-ar fi fost o problemă gravă. Dar era singura care oferea ceva de mâncare iar evenimentul a făcut "full house" ceea ce însemna că era o coadă cât să pierzi jumătate din film pentru micii care oricum se dădeau pe bază de precomenzi şi liste la preţul discreţionar al doamnei în cauză. Noroc cu Trenta Pizza care face livrari oriunde dacă ai mai comandat de la ei, altfel rămâneam flămâzi în frig. Pentru că era un frig de-ţi tremurau toate cele... Să nu mai vorbim de bătura la preţuri de momopol (o cola de jumate' la 5 RON) şi nici de scaunele jegoase pe care puteau măcar să le şteargă cu o cârpă curată înainte de eveniment la preţul de 20 RON biletul!!!! Dar hai să terminăm cu partea proastă şi să trecem la lucrurile frumoase :)

Romain Duris - actorul care a jucat rolul lui Stephane în Gadjo Dilo. Mereu surprinzător în rolurile sale de la "De battre mon coeur s'est arrete" la "Auberge Espagnol", "Arsene Lupin" sau "Les Pupees Russes"

Filmul (Gadjo Dilo) a fost super haios cu francezul pierdut printr-un sat de ţigani muzicanţi din România în căutarea unei cântăreţe mitice (puneţi accentul cum vreţi - e corect în ambele sensuri). Prestaţia actorilor, muzica şi povestea cu iz autentic au fost cât se poate de mişto iar filmul s-a potrivit ca o mănuşă în deschiderea concertului Tarafului de Haidouks care a fost fabulos.

Nu se poate descrie în cuvinte placerea şi măiestria cu care au cântat aceşti virtuozi rapsozi ai sudului românesc. Aţi mai vâzut pe cineva cântând cu un mosor de aţă în loc de arcuş? Cu arcuşul la vioara altuia? Cu vioara la arcuş? Cu vioara după ceafă? Ei bine ei au făcut toate astea şi multe în plus. Incredibil şi deosebiţi. Nu e de mirare că i-au căzut cu tronc până şi lui Johnny Depp. Şi ca să vă delectaţi încă puţin ia ascultaţi o melodie dintr-un alt film a lui Tony Gatlif, Latcho Drom. Cred că o să vă pară interesantă...

Cavalerii ne părăsesc

Am impresia că am ajuns să scriu cam des necroloage în ultimul timp. Ştiu că în alte ţări la publicaţiile mari există oameni care se ocupă exclusiv cu aşa ceva (vezi personajul lui Jude Law în Closer) dar pe mine începe să mă cam deprime.

Ultima dispariţie care umple ştirile, ziarele şi mintea tuturora: Florian Pittiş. Simt că odată cu el moare o parte din tinereţea mea şi în mod cert o parte din tinereţea generaţiei mele care a trecut de căderea comunismului în acorduri de Pasărea Colibri. Vremuri frumoase, vremuri trecute. Poate a fost cu atât mai bulversantă dispariţia cu cât am constatat acum că fusese născut în aceeaşi zi cu mine.

Oricum în astfel de momente, imaginea noastră despre lume pare sărăcită odată cu pierderea unor personalităţi iconice şi Moţul nu e singurul. Îmi amintesc că am fost foarte impresionat şi de dispariţia lui Radu Anton Roman a cărui existenţă în sine dădea mai multă aromă şi savoare vieţii de zi cu zi, apoi a fost Octavian Paler (născut în aceeaşi zi cu tatăl meu) şi tot recent Adrian Pintea fost coleg de liceu cu părinţii mei. Cavaleri influenţi care defineau România aşa cum o ştiam noi. Cavaleri a căror plecare ne arată că suntem şi noi trecători.



Drum bun vitejilor...

Noaptea Haiducilor la E-Uranus

Mare petrecere mare! Să vină tot poporul cu căţel, purcel şi puradel în Rahova la Grădina E-Uranus marti 31 Iulie de la ora 7 seara. De ce?

Păi ca să apuce să mănânce şi gura voastră din specialităţile haiduceşti pregătite de organizatori înainte să înceapă de la ora 21 proiecţia filmului din 1997 a lui Tony Gatlif, Gadjo Dilo, cu Romain Duris (tipul din "Auberge Espagnol" si "De battre mon coeur s'est arrete"), Rona Hartner (sigur o ştiţi din scandalul zvonistic cu Emil Constantinescu) şi o mulţime de rromâni. Filmul e programat în încheierea ciclului "Un ete au cinema".

Ia daţi un clic mai jos dacă aveţi curajul să vedeţi ce v-aşteaptă:



Şi asta nu e totul! De la ora 23 vă aşteaptă un concert extraordinar cu "Taraf de Haidouks" teribilii lăutari de la Clejani care i-au stors lacrimi până şi lui Johnny Depp, care sunt cunoscuţi din Singapore şi Tokio până în Los Angeles sau Paris dar nu şi în Rahova sau Pantelimon. Ia ascultă aici de la băieţii ceva pentru inimioara ta de aur:



Uitaţi de orice prejudecăţi şi veniţi să vă răcoriţi, să măncaţi, să vedeţi şi să ascultaţi numai lucruri ţigăneaşti autentice într-un urban lounge original! "In every soul there's a gipsy!". Taves bahtalo!

Jazz

Unul dintre locurile mele preferate din Bucureşti e Librăria Cărtureşti de pe Arthur Verona. Cine o cunoaşte îşi poate da seama de ce. E o altă lume. Şi-ar găsi locul fără nici un fel de problemă prin Beaubourg sau Marais în inima Parisului. E o plăcere până şi să te plimbi doar prin încăperile super vintage re-create din imaginaţia şi memoria domnului Şerban Sturdza.

Un loc magic unde te aşteaptă surprize la tot pasul: aici o secţiune de romane frumos organizate tematic şi pe edituri, acolo un colţ cu literatură pentru copiii şi muzică bună, ceaiuri şi cafele, filme cool (cam scumpe e drept)... dichis ce mai.

No bine. Şi ca să trec la subiectul propriuzis al post-ului: muzica jazz. Nu ştiu cum se face dar cultura mea muzicală are lacune serioase în domeniul jazzului. Adevărul e ca n-am prea avut ocazia să ascult prea mult jazz la viaţa mea (exceptie făcând o frumoasă perioadă cand am avut acces la un Jazz Radio). Ei bine se pare că am ajuns la vârsta la care mi-am pus problema să acopăr într-o oarecare măsura aceasta arie culturala şi uite ca Libraria Cartureşti a venit la fix cu o oferta bestială pentru ignoranţi ca mine: CD-uri cu clasici ai jazz-ului la fabulosul preţ de 3 lei noi.

Evident am fost profund impresionat de ofertă şi mi-am îmbogaţit instant muzicoteca cu nişte CD-uri semnate Dizzy Gilespie, Art Tatum, Ella Fitzgerald, Charlie Parker, Django Reinhart şi încă câţiva al caror nume nu l-am reţinut care s-au aşezat frumos în completarea deja existentelor CD-uri cu Mircea Tiberian, Saint Germain, Cowboy Beebop, Diana Krall şi Carla Bruni.

Căutaţi-le până mai sunt.