Cavalerii ne părăsesc
Am impresia că am ajuns să scriu cam des necroloage în ultimul timp. Ştiu că în alte ţări la publicaţiile mari există oameni care se ocupă exclusiv cu aşa ceva (vezi personajul lui Jude Law în Closer) dar pe mine începe să mă cam deprime. 
Ultima dispariţie care umple ştirile, ziarele şi mintea tuturora: Florian Pittiş. Simt că odată cu el moare o parte din tinereţea mea şi în mod cert o parte din tinereţea generaţiei mele care a trecut de căderea comunismului în acorduri de Pasărea Colibri. Vremuri frumoase, vremuri trecute. Poate a fost cu atât mai bulversantă dispariţia cu cât am constatat acum că fusese născut în aceeaşi zi cu mine.
Oricum în astfel de momente, imaginea noastră despre lume pare sărăcită odată cu pierderea unor personalităţi iconice şi Moţul nu e singurul. Îmi amintesc că am fost foarte impresionat şi de dispariţia lui Radu Anton Roman a cărui existenţă în sine dădea mai multă aromă şi savoare vieţii de zi cu zi, apoi a fost Octavian Paler (născut în aceeaşi zi cu tatăl meu) şi tot recent Adrian Pintea fost coleg de liceu cu părinţii mei. Cavaleri influenţi care defineau România aşa cum o ştiam noi. Cavaleri a căror plecare ne arată că suntem şi noi trecători.
Drum bun vitejilor...
2 comentarii:
Se pare ca suntem gand la gand. Si eu am scris de curand un post in memoriam Florian Pittis :p
Da, gand la gand... De data acesta (spre deosebire de cazul Harry Potter) mine was first (precizare doar pentru a ma apara de o eventuala banuiala de furt de idei :)).
Am citit post-ul tau si mi-a placut cum trecea in revista momentele importante ale lui Pittis.
E trist cand ne parasesc astfel de personalitati legendare. Chiar daca nu-i asculti sau nu-i vezi tot timpul te obisnuiesti ca ei sa fie acolo, undeva, protejati si nemuritori, parte a lumii care ne inconjoara iar cand dispar iti dai seama pe ce nisipuri miscatoare subiective sta imaginea ta despre lume.
Trimiteți un comentariu