Stranger than Paradise

America. Simplă.
În alb şi negru.
Avionul aterizează.
Şovăitoare, Eva pătrunde în ţara tuturor posibilităţilor ca o Alice est europeană urmărind uimită iepurele pârlit, zdrenţăros, cartofor şi tupeist pe străzile unui New York rece şi neprimitor. Bine aţi venit în America! Bine aţi venit în lumea lui Jim Jarmush!

Bine aţi venit în lumea celor care au pierdut direcţia şi nu au mai căutat-o niciodată.

Biblica Eva vine din Budapesta cu acea inocenţă naivă a celor de dincolo de Cortina de Fier. Vărul ei, Willie, micul escroc fără noroc şi fără aspiraţii, uns cu toate alifiile societăţii de consum îi oferă pe tavă Marele Măr al cunoaşterii şi nimic nu va mai fi la fel. Senzaţiilor individuale simple, calde şi unice, gusturilor ample şi sincere ale Estului oprimat i se opun ostentativ aromele de masă, congelate, fade şi artificiale ale Westului liber.

Willie: You're sure you don't want a TV dinner?
Eva: Yes. I'm not hungry. Why is it called TV dinner?
Willie: Um... You're supposed to eat it while you watch TV. Television.
Eva: I know what a TV is. Where does that meat come from?
Willie: What do you mean?
Eva: What does that meat come from?
Willie: I guess it comes from a cow.
Eva: From a cow? It doesn't even look like meat.
Willie: Eva, stop bugging me, will you? You know, this is the way we eat in America. I got my meat, I got my potatoes, I got my vegetables, I got my dessert, and I don't even have to wash the dishes.

Paradoxal comunismul estic este locul ce lasă mai multă libertate de dezvoltare individului, diversităţii spre deosebire de materialismul vestic ce uniformizează totul: oamenii, locurile, distracţiile, visurile.

Eddie: You know, it's funny... you come to someplace new, an'... and everything looks just the same.
Willie: No kiddin', Eddie.

Ceea ce uneşte însă cele două lumi e lipsa oricărei speranţe. Fie că e vorba de lipsa unui orizont datorată limitărilor impuse de regim, fie că e vorba de orizontul prea vast al Americii care îţi oferă toate posibilităţile fără să-ţi dea şi mijloacele cu care să le atingi: rezultatul e acelaşi. O plutire în derivă, fără rost printr-o lume fără rost.

Cu toate astea, cu toate că majoritatea lor sunt niste rataţi totali, îi inţelegi. Înţelegi ce simte fiecare dintre ei pentru că odată ai simţit şi tu acelaşi lucru. Poate îl simţi şi acum. Poate eşti şi tu unul dintre ei. Aici e magia lui Jim Jarmush.

Pâine cu untură şi ceapă...

Prima oara am auzit de legenda Erno Ciupe Bartha în Music Pub-ul din Cluj. Pentru cine nu e din zonă: Music Pub-ul era (pe la sfârşitul anilor '90 pe când băteam mai des străzile Clujului) o instituţie în sine. Era în primul rând o pivniţă cu mese masive de lemn unde tot studentul pârlit putea să bea linistit o bere şi să mănânce o pizza (dacă era în prejma bursei) sau o pâine cu unsoare şi cu ceapă (dacă era terminat rău).

Dar ceea ce era şi mai mişto era Carnavalul care se organiza acolo în fiecare an prin ianuarie şi care aduna toţi nebunii oraşului la bal mascat.

Doar ca să vă pun în temă, la ediţia la care am participat (costumat destul de banal cu o mască luată la intrare) puteai să te întalneşti cu: un cântăreţ de operă pe la 50 de ani costumat în albinuţă, un grup de băieţi în costume naţionale cu funie la gât şi crenguţe în mâini (reprezentau "Pădurea Spânzuraţilor") sau o striperiţă îmbrăcată frumos în vopsea roşie care dansa într-o imensă sticlă de votcă din plastic. Decadenţă maxima ce mai :) Ei bine atunci am aflat că localul aparţine unui personaj excentric pe nume Erno Ciupe care e artist şi profesor la Facultatea de Arte din Cluj, el fiind şi organizatorul Carnavalului anual şi cel care stimula descărcarea nebună de creativitate din Pub.

Vremea studenţiei a trecut, Clujul e destul de departe dar uite că acum două săptamâni am avut bucuria de a vedea la "Garantat 100%" un filmuleţ numit "Poveste cu un prieten" în care Cătălin Ştefănescu povestea despre cine credeţi? Da, Erno Ciupe Bartha. Vă recomand călduros filmuleţul, în care acest artist total pregăteşte o minune de mâncare la wok (mi-am notat instant reţeta pentru a-mi calma măcar pe viitor papilele gustative stimulate cerebral în urma vizionării).

Ideea e că filmul m-a pus pe gânduri şi am început să caut pe net după acest artist şi am aflat că a început cu diverse afaceri până să ajungă în situaţia de a se putea dedica artelor, că şi-a vândut toate afacerile şi s-a retras undeva la ţară pe lângă Cluj unde dă lecţii de sculptură copiilor din sat, expune sculpturi în fân (a participat la "Fânfest"), statuete în bronz şi umblă pe dealuri cu IMS-ul lui pictat cu florea soarelui când nu are cursuri la facultatea de Arte din Cluj. Ce mai, îţi face chef să-ţi trăieşti viaţa din plin!

Comisarul revine... din morţi

Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) a acordat din nou finanţare brontozaurului cinematografiei romaneşti Sergiu Nicolaescu. Mult stimatul actor, scenarist, regizor, etc. (de ce imi aminteşte asta de academician, doctor, inginer?) va primi 1.800.000 RON pentru realizarea filmului "Supravieţuitorul" care il va resuscita cu mâinile curate pe comisarul Moldovan.

Surse anonime din anturajul regizorului susţin ca filmul va fi o punere in contextul romanesc a temei din "Day of the dead" de George A. Romero. Acţiunea va fi filmată în proporţie de 90% in sediul CNC unde comisarul Moldovan, revenit la viaţa şi ajutat de un juriu-zombie, va trage ţepe contribuabililor, tinerilor regizori din noul val şi spectatorilor români.

Doritorii pot semna o petiţie impotriva acestei decizii aici.

Evanghelia lui Jimmy

Un tânăr curăţător de piscine din Connecticut află că e reîncarnarea lui Isus Christos, clonat de serviciile secrete americane în timpul administraţiei Clinton pe baza ADN-ului extras din Giulgiul de la Torino. Nebunie ? Da. Şi punctul de plecare a romanului lui Didier van Cauwelaert „Evanghelia lui Jimmy”.

Romanul debutează cu momentul în care Bill Clinton predă ştafeta lui George W. Bush menţionînd în treacăt înainte să părăsească Biroul Oval: „A... şi l-am clonat pe Isus”. Reuniunea care urmează ne pune în temă cu „Proiectul Omega” prin care geneticienii americani, sub protecţia serviciilor secrete au reuşit să cloneze pentru prima dată o fiinţă umană. Şi nu pe oricine. Pe baza ADN-ului prelevat de pe controversatul Giulgiu din Torino americanii au creat o clonă a lui Isus Christos cu scopul de a-l folosi ca o armă mediatică. Urmarea? Administraţia conservatoare a lui George W. Bush opreşte proiectul, distruge documentaţia şi embrionii rămaşi şi taie finanţatea cercetătorilor implicaţi. Clonei în vârstă de 6 ani i se pierde urma la scurt timp în urma unui incendiu ce cuprinde centrul de cercetare.

Peste 26 de ani, FBI-ul îi regăseşte urma. Tânărul orfan se numeşte Jimmy Wood e în vârstă de 32 de ani şi curăţă piscine pentru oamenii bogaţi. Şi maşinăria se dezlănţuie. V-aţi gândit vreodată cum s-ar comporta Isus Cristos dacă ar fi obligat să trăiască în zilele noastre ? În mod cert nu ar putea avea aceeaşi abordare ca în trecut aşa că Jimmy este implicat într-un Program intensiv de pregătire mesianica la care participă nutriţionişti, lingvişti, geneticieni, preoţi, rabini, reprezentanţi ai islamului, traineri mentali, CIA, FBI, medici, oameni de PR… totul coordonat de un regizor de la Hollywood. Caci vorba unui personaj: “Ce rost are sa ai un Isus dacă nu e omologat de Vatican ?”.

Deşi povestit pe scurt romanul poate părea o parodie ieftină, nu e deloc aşa, tratând cu o maximă seriozitate ipoteza propusă, frământările lui Jimmy, neîncrederea şi îndoiala contrapuse credinţei oarbe totul împachetat într-o ironie când fină cand cinic de acidă la adresa unei societăţi subjugate în plasa strânsă a intereselor personale şi a sferei materiale care a ucis de mult inocenţa şi spiritualitatea. Un imn adus liberului arbitru, îndoielii şi iubirii.

Didier van Cauwelaert s-a născut în 1960 la Nisa şi a început să scrie de la 8 ani. A fost publicat pentru prima dată într-un ghid de programe TV cu un interviu imaginar luat de tânarul autor Gretei Garbo. În 1994 a primit premiul Goncourt pentru romanul “Un aller simple”. Romanul “Evanghelia lui Jimmy” împleteşte armonios elemente reale (multiplicarea sectelor care pretind că au realizat cu success clonarea umana, diversele ipoteze ştiinţifice privind Giulgiul din Torino, strategii geopolitice actuale) cu elemente fictive şi o idee de science-fiction şi de misticism. Recomandat călduros!

Princess Mononoke

Un film de referinta. O fabula moderna si unul dintre cele mai meseriase desene animate (anime) ever, "Printzesa Mononoke", te poarta intr-o lume fantastica populata de zei intrupati in animale gigantice, spirite ale copacilor si oameni iresponsabili gata sa distruga viitorul tuturora in numele castigului personal.

Scris si realizat in 1997 de Hayao Myazaki, filmul urmareste povestea lui Ashitaka, ultimul print al unui trib pe cale de disparitie, in calatoria lui initiatica spre Spiritul Padurii, singurul care ar putea sa-l vindece de blestemul giganticului zeu-mistretz. In calea lui, o va intalni pe San (Printzesa Mononoke) o tanara ce lupta pentru a proteja padurea si pe Lady Eboshi, stapana Orasului de Fier.

Ashitaka va trebui sa gaseasca un echilibru intre aceste doua forte opuse: pe de o parte dorinta oamenilor de a-si depasi conditia de animale si a invinge fortele inspaimantatoare ale naturii si pe de alta parte natura care mentine viatza tuturor, inclusiv a oamenilor care incearca sa o distruga.

Cu radacini adanci in folclorul japonez povestea aduce in discutie subiecte grave ca razboiul, ecologia, morala si principiile de viatza. Un film care trezeste copilul din tine...

Ceatza

Mâncătorul de cifre s-a trezit tulburat de piuitul enervant al ceasului. Era dimineatză dar soarele înca nu răsărise şi prin fereastra aburită se vedea o beznă cetzoasă. Aprinse veioza, bâjbâi pe lângă pat după telecomandă, aprise televizorul şi se întoarse pe partea cealaltă. Se trezi din nou cam dupa 45 de minute. Era târziu... Se aranjă pe fugă, bărbierit, dintzi, păr, un duş rapid.

Debordant de energie infulecă din mers vreo două coloane de numere de telefon ca un mic dejun concentrat. Traficul spre birou era infernal. Cele 3 benzi de mers primeau cu greu 4 rânduri de maşini care înaintau greu, bară la bară spre intersecţia blocată. Cifrele curgeau din radio. 0% dobândă, 36 de rate, 60 de rate, 2 miniştri, 4 secretari de stat, 21 de milioane de euro... Continua să ronţăie. "În ritmul ăsta o să mă îngraş" îşi spuse înghiţind şi numărul de magazine electrocasnice din Bucureşti.

Parcă maşina şi urcă rapid cu liftul până în birou. Deschise calculatorul. 9 mailuri noi. Deschise programul de calcul tabelar şi începu să înfulece. Nici nu-şi dădu seama cum trecu timpul.

Mânca într-una: cote de piaţă, target-uri de vânzări, preţuri recomandate, preţuri media, previziuni de vânzari... simţea că explodează.

Privi pe fereastră. Se lăsa seara şi aceeaşi ceaţă lăptoasă imbraca totul. Închise calculatorul, îşi luă sacoul, paltonul şi fularul şi coborî. Ieşi din parcare şi se încadră în trafic între două maşini. Oră de vârf, circulaţie bară la bară, întuneric, ceaţă lăptoasă. O altă doză de cifre la radio. Continuă să le înghită neatent, ca un desert târziu, nedorit şi uşor fad. După o oră de mers opri peste drum de magazin. Trebuia să-şi ia măcar o pâine. Coborî din maşină, închise şi traversă strada pe trecerea de pietoni. Autobuzul frană brusc dar prea târziu.

De la nivelul asfaltului vazu clar cum prin ceaţa din faţa sa treceau frumos încolonaţi cei şapte pitici.